| |
STATUTUL COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA
CAPITOLUL I
CONSTITUIRE, DENUMIRE, FORMĂ JURIDICĂ, DURATĂ, SEDIU
Art. 1. COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA este o asociaţie profesională constituită din toţi consilierii juridici din judeţul Alba, semnatari ai Actului Constitutiv şi prezentului statut, ce astfel şi-au exprimat voinţa de asociere şi a scopului propus, fiind individualizaţi în TABELUL NOMINAL ANEXAT.
Art. 2. Denumirea asociaţiei profesionale este COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA îşi are sediul în municipiul Alba Iulia, P-ţa Eroilor, nr. 11. Sediul Colegiului va putea fi mutat oricând la altă adresă prin hotărârea CONSILIULUI COLEGIULUI.
Art. 3. COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA, se înfiinţează în temeiul art. 5 şi art. 25 din Legea nr. 514-2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, conform prevederilor O.G. nr. 26-31.01.2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi prevederile art. 9, 40, 45 din Constituţia României.
Art. 4. COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA ste persoană juridică de interes general, are patrimoniu şi buget propriu.
COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA se înfiinţează pentru o durată nelimitată de timp.
COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA se înfiinţează prin libera exprimare a voinţei de asociere a consilierilor juridici din toate ramurile şi domeniile de activitate din Judeţul ALBA, fiind organizaţia profesională judeţeană care reprezintă interesele tuturor consilierilor juridici din Judeţul ALBA.
CAPITOLUL II
SCOPUL ÎNFIINŢĂRII ŞI OBIECTIVUL COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA
Art.5. Scopul COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA este nelucrativ şi nepatrimonial, fiind de interes general, datorită semnificaţiei şi importanţei sociale a profesiei de consilier juridic.
Art.6. Scopul COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA constă în asigurarea organizării şi exercitării unitare în Judetul ALBA a profesiei de consilier juridic şi consacrarea principiului că profesia de consilier juridic cu organizarea şi funcţionarea ei structural-sistemică este o componentă complementară a sistemului judiciar naţional.
Art.7. Scopul COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA constă în protejarea şi promovarea drepturilor şi intereselor membrilor săi, licenţiaţi în ştiinţe juridice, privind exerciţiul unitar al profesiei de consilier juridic, pentru asigurarea protecţiei şi promovării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor juridice, ale autorităţilor şi instituţiilor publice precum şi ale persoanelor fizice în relaţia lor cu instituţiile de justiţie şi pentru contribuirea efectivă la consolidarea statului de drept.
Art.8. Scopul COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA constă în menţinerea şi perfecţionarea unui corp profesional competent, specializat şi eficient în cadrul Uniunii Colegiilor Consilierilor Juridici din România, pentru asigurarea desfăşurării proceselor judiciare în termene rezonabile şi în mod echitabil.
Art.9. În vederea realizării scopurilor propuse COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA are drept obiectiv esenţial asocierea consilierilor juridici într-o structură unitară profesională la nivel judeţean şi naţional (U.C.C.J.R.) precum şi adoptarea în cadrul Congresului Colegiilor Consilierilor Juridici a Statutului profesiei de consilier juridic în baza prevederilor art.9, art.37, art.38 şi art.411 din Constituţia României şi publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
CAPITOLUL III
MEMBRII COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA
Art. 10. Membru al COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA poate fi orice consilier juridic cu domiciliul în judeţul alba ce va adera la prezentul statut şi care îndeplineşte următoarele condiţii legale:
- este cetăţean român, domiciliat în România, are exerciţiul drepturilor civile şi politice şi nu exercită o profesie autorizată sau salarizată într-o altă ţară.
- este licenţiat al unei facultăţi de drept sau doctor în drept.
- Nu se găseşte în vreunul din următoarele cazuri de nedemnitate:
-cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei
-cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească.
-cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătoreascăsau disciplinară.
-falit fraudulos, chiar reabilitat.
Calitatea de asociat al COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA este personală şi inalienabilă, ea nu poate trece la succesori şi se dovedeşte numai cu legitimaţia de consilier juridic emisă de U.C.C.J.R şi vizată semestrial de către decanul Colegiului.
Asociatul are dreptule de a ieşi oricând din asociaţie pe baza unei cereri scrise adresată conducerii COLEGIULUI.
Asociatul care se retrage sau este exclus din asociaţie nu are nici un drept asupra patimoniului asociaţiei cu excepţia drepturilor sale nepatrimoniale (ex. dreptul de autor).
Asociatul îşi poate suspenda calitatea de membru al asociaţiei în condiţiile prevăzute de Statutul profesiei de consilier juridic.
Asociatul poate fi suspendat sau exclus din asociaţie în condiţiile încălcăriiprezentului statut, ale Statutului UniuniiColegiilor Consilierilor Juridici din România sau ale Statutului profesiei de consilier juridic.
Membrii asociaţiei care participă la constituirea COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA au calitatea de membrii fondatori.
Membrii care aderă la COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA ulterior înfiinţării acesteia au calitatea de membrii aderenţi.
Art. 11. Membrii fondatori.
Membrii fondatori sunt consilieri juridici iniţiatori şi întemeietori ai COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA reprezentând comitetul de iniţiativă şi semnatari ai actului constitutiv şi Statutul Asociaţiei.
Actul constitutiv al asociaţiei cuprinde: numele şi prenumele membrilor fondatori, domiciliul, aportul social depus pentru constituirea fondului social al asociaţiei, termenul de subscriere şi semnătura acestora.
Dreptul de vot al membrilor fondatori nu poate fi suspendat decât de Consiliul Colegiului, şi numai pentru motive temeinic justificate.
Drepturile membrilor fondatori sunt:
-de a ocupa funcţii în conducerea asociaţiei, începând chiar cu data constituirii asociaţiei.
-de a avea vot decisiv în Adunarea Generală când există paritate de voturi.
-de a convoca oricând este nevoie Adunarea Generală Ordinară sau Extraordinară a asociaţiei.
Membrii fondatori au următoarele obligaţii:
-de a participa la constituirea patrimoniului Colegiului cu echivalentul sumei de minim 500.000 lei şi de a contirbui la constituirea patimoniului U.C.C.J.R cu echivalentul sumei de minim 250.000 lei în termenul de subscriere şi vărsare hotărât de adunarea constitutivă.
-să participe activ la atingerea scopului şi realizarea obiectivului de activitate al profesiei.
-să impulsioneze şi să depisteze noi forme de exercitare, protejare şi promovare a profesiei de consilier juridic.
-să achite cotizaţiile lunare şi alte taxe profesionale stabilite de Consiliul U.C.C.J.R sau Consiliul Colegiului, după caz.
-toate obligaţiile care incumbă tuturor membrilor asociaţiei, conform Statutului profesiei de consilier juridic.
Sancţiuni:
-membrilor fondatori nu li se poate retrage această calitate însă ei pot primi din partea Consiliului Colegiului următoarele sancţiuni:
- mustrare
- avertisment
- suspendarea din asociaţie pe o durată determinată cuprinsă între 1-6 luni, în funcţie de gravitatea abaterii săvârşite
- precum şi sancţiunile prevăzute în Statutul profesiei
Art. 12. Membrii aderenţi.
Membrii aderenţi sunt consilieri juridici ce vor adera la prezentul statut după înfiinţarea persoanei juridice de drept privat COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA. Asocierea acestora la persoana juridică de drept privat COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA până la adoptarea Statutului profesiei de consilier juridic de către CONGRESUL COLEGIILOR CONSILIERILOR JURIDICI DIN ROMÂNIA se va face la simpla cerere a acestora, în condiţiile prezentului statut.
După adoptarea Statutului profesiei de consilier juridicse vor putea înscrie în asociaţia profesională conform acestui statut.
Drepturile membrilor aderenţi:
-de a ocupa funcţii în conducerea asociaţiei, după o perioadă de 2 ani de zile, calculată de la data înscrierii sale în asociaţie, în condiţiile de vechime stabilite de Statutul profesiei de consilier juridic
-de a avea drept de vot în adunarea generală.
Membrii aderenţi au următoarele obligaţii:
-de a plăti, la înscrierea în asociaţie, o taxă de înscriere reprezentând echivalentul sumei de 300 lei şi o taxă de înregistrare la U.C.C.J.R de 50lei şi o taxă lunară de 15 lei. Aceste taxe pot fi reduse de către Consiliul Colegiului şi Consiliul U.C.C.J.R. doar în situaţii temeinic justificate, dar nu pot fi mai mici de 100 lei la înscriere, 10 lei taxă de înregistrare şi 5 lei cotizaţie lunară.
-să participe activ la atingerea scopului şi realizarea obiectivului de activitate al asociaţiei.
-să impulsioneze şi să depisteze noi forme de exercitare, protejare şi promovare a profesiei de consilier juridic.
-să cunoască Statutul Asociaţiei, Statutul Uniunii Colegiilor precum şi Statutul Profesiei de consilier juridic
-să plătească cu regularitate cotizaţia lunară ce va fi stabilită de către Consiliul U.C.C.J.R. şi alte taxe profesionale stabilite de conducerea Colegiului şi conducerea Uniunii.
-să participe la adunările generale şi la toate activităţile iniţiate de asociaţie, lipsa nemotivată constituind abatere disciplinară.
-să-şi ridice permanent nivelul de pregătire profesională şi să adopte o conduită ireproşabilă în toate împrejurările când îşi exercită profesia.
-să fie fidel asociaţiei, să apere permanent prestigiul acesteia, să sesizeze de îndată conducerea asociaţiei cu privire la orice situaţie de natură să aducă atingere şi-sau să producă prejudicii directe sau indirecte asociaţiei.
-să respecte hotărârile Adunării generale, ale Consiliului Colegiului şi ale organelor de conducere ale UCCJR
-să nu devină membru al unei asociaţii profesionale al cărui scop şi obiect sunt identice cu cele ale Asociaţiei profesionale COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA
-toate obligaţiile pe care le incumbă conform statutului profesiei de consilier juridic
Sancţiuni:
Membrii aderenţi pot fi suspendaţi sau excluşi din asociaţie în condiţiile prevăzute de Statutul profesiei de consilier juridic, sau pot fi supuşi sancţiunilor disciplinare prevăzute de acesta, în condiţiile nerespectării obligaţiilor ce le incumbă din prezentul statut, Statutul Uniunii şi Statutul profesiei de consilier juridic.
CAPITOLUL IV
CONDUCEREA COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA
Art.13. Organele de conducere ale COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA sunt:
-Adunarea Generală
-Consiliul Director ce va purta denumirea de Consiliul Colegiului, compus din Decan, Prodecan, Secretar General, Trezorier şi membrii.
-Comisia de cenzori formată din trei membrii
Art.14. Adunarea Generală.
Adunarea Generală este organul suprem de decizie al COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA şi se compune iniţial din membrii comitetului de iniţiativă şi toţi asociaţii fondatori ale căror nume şi adrese sunt enumerate în tabelul nominal anexat şi al actului constitutiv.
Din rândul acestora la prima întrunire - denumită Adunare Constitutivă a persoanei juridice de drept privat sunt alese organele de conducere ale asociaţiei, pentru o perioadă de 5 ani de zile.
Organele de conducere, astfel alese, pot fi realese în aceleaşi funcţii sau în alte funcţii de conducere de către Adunarea Generală.
Alegerea organelor de conducere ale asociaţiei se face prin vot deschis.
Adunarea Generală se întruneşte în şedinţe ordinare anuale şi în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este necesar.
Adunarea Generală ordinară va fi convocată de Decanul Colegiului sau în imposibilitatea acestuia de consiliul director al Colegiului sau de către 1/3 din membrii fondatori ai asociaţiei.
Adunarea Generală extraordinară poate fi convocată de orice organ de conducere al Colegiului sau de 2/3 din membrii săi activi sau de către 1/3 din membrii fondatori ai asociaţiei. Prima Adunare generală întrunitădupă constituirea legală a Asociaţiei profesionale COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA va decide completarea conducerii asociaţiei, în condiţiile în care acest lucru este necesar.
Art.15. Adunarea Generală este formată din toţi consilierii juridici înscrişi în Tabloul Colegiului cu drept de exercitare a activităţilor profesionale.
Adunarea Generală are următoarele competenţe:
a). stabileşte măsuri pentru exercitarea activităţilor profesionale în Colegiu respectiv în limitele prezentului statut, a Statutului profesiei de consilier juridic şi a regulamentelor corpului profesional;
b). alege şi revocă Decanul, Prodecanul, membrii Consiliului Director şi ai Biroului Permanent din cadrul acestui Consiliu, membrii Comisiei de Cenzori şi pe cei ai Comisiei de Disciplină. Decanul şi Prodecanul se aleg dintre consilierii juridici cu o vechime de minim 5 ani în activităţi juridice;
c). alege delegaţii Colegiului la Congresul Colegiilor Consilierilor Juridici din România;
d). aprobă proiectul de buget al Colegiului şi dă descărcare consiliului, cu privire la activitate şi gestiune;
e). desemnează anual consilierii juridici în comisiile de examinare pentru definitivat;
f). îndeplineşte orice alte atribuţiuni prevăzute în Statutul Colegiului şi Statutul profesiei de consilier juridic.
g). hotăreşte asupra fuziunii cu alte organizaţii profesionale ce exercită activităţi profesionale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică.
Art.16. Adunarea Generală ordinară se întruneşte anual în primul trimestru la convocarea Decanului sau a Consiliului Director.
Convocarea se face prin afişare la sediul Colegiului şi a tuturor instanţelor judecătoreşti din judeţ, precum şi prin publicare într-un ziar local cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită.
Art.17. Adunarea Generală extraordinară pote fi convocată de către orice organ de conducere al colegiuli sau de 2/3 din membrii săi activi, sau de 1/3 din membrii fondatori, în aceleaşi condiţii de piblicitate prevăzute pt. convocarea adunării generale ordinare.
Art.18. Şedinţele Adunărilor Generale sunt conduse de Decan împreună cu 3 membri aleşi prin vot deschis de cei prezenţi, din care unul va fi desemnat Secretar al Adunării Generale.
În caz de alegere sau de revocare a Decanului ori a membrilor Consiliului Director nici unul dintre aceştia nu va face parte din prezidiul adunării iar şedinţa va fi condusă de cel mai în vârstă membru prezent.
Art.19. Adunarea Generală este legal constituită cu participarea majorităţii membrilor săi.
În cazul în care majoritatea nu este întrunita, prezidiul Adunării Generale de faţă cu cei prezenţi stabileşte a doua Adunare Generală în termen de cel mult 15 zile.
Consiliul Director al Colegiului are obligaţia să îndeplinească procedura convocării cu cel puţin 7 zile înainte de data fixată.
Adunarea Generală convocată în aceste condiţii este legal constituită cu participarea membrilor prezenţi, indiferent de numărul acestora.
În toate cazurile hotărârile se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Hotărârile luate în Adunarea Generală în condiţiile prezentului statut sunt obligatorii chiar şi pentru asociaţii care nu au luat parte la Adunarea Generală sau au votat împotrivă, aceştia neputând contesta valabilitatea hotărârilor astfel adoptate.
Art.20. Consiliul Director al Colegiului este format din 5 până la 9 membri aleşi pe o perioadă de 5 ani, putând fi realeşi. Decanul şi Prodecanul se includ în acest număr.
Consiliul Colegiului este format din 5 membrii la un număr de până la 100 de consilieri juridici- membrii ai asociaţiei, din 7 membri pentru un număr de până la 200 de consilieri juridici-membrii ai asociaţiei şi din 9 membri în condiţiile depăşirii cifrei de 200 de consilieri juridici-membri ai asociaţiei.
Consiliul Director al Colegiului Consilierilor Juridici Alba este format din 5 membrii.
În urma Adunării generale din data de 04.02.2009, Consiliul are următoarea componenţă şi alegere pe funcţii:
- Decanul colegiului - CHEBUŢIU MARIA, cetăţean român, născută la data de 1 februarie 1957, în localitatea Şomatin, com. Bruiu, jud. Sibiu, cu domiciliul în municipiul Aiud, str. Băilor, nr. 19, jud. Alba, posesoare a C.I, seria A.X, nr. 166834, eliberat de Pol. Aiud, la data de 30 octombrie 2003, având CNP 2570201010326.
- Prodecan - HAŞEGAN OLGA - ANGELA, cetăţean român, născută la data de 13 octombrie 1971, în localitatea Scarisoara, jud. Alba, cu domiciliul în municipiul Alba Iulia, str. Alexandru cel Bun, nr. 5B, bl. E5, ap. 38, jud. Alba, posesoare a C.I, seria AX, nr. 186255, eliberată de Pol. Alba Iulia, la data de 16 martie 2004, având CNP 2711013012555.
- Secretar general - ONACĂ ELENA, cetăţean român, născută la data de 24 mai 1968, în localitatea Hunedoara, cu domiciliul în municipiul Alba Iulia, str. Apulum, nr. 7, bl. AC24, sc. B, ap. 10, jud. Alba, posesoare a C.I, seria AX, nr. 142960, eliberat de Pol. Alba Iulia, la data de 11 martie 2003, având CNP 2680524011090.
- Trezorier - BOLEA MARIUS VIRGIL, cetăţean român, nascut la data de 19 iunie 1978 în municipiul Alba Iulia, cu domiciliul în localitatea Bucerdea Vinoasă, nr. 37, jud. Alba, posesor a C.I, seria AX, nr. 119661, eliberat de Pol. municipiului Alba Iulia, la data de 31 iulie 2002, având CNP 1780619011099.
- Membru - BOGDAN LIVIU, cetăţean român, născut la data de 22 februarie 1980, în localitatea Lupeni, jud. Hunedoara, cu domiciliul în localitatea Abrud, str. Lt. Anca Virgil, nr. 38, jud. Alba, posesor al C.I, seria A.X, nr. 141226, eliberat de Pol. Abrud, la data de 27 februarie 2003, având CNP 1680222204091.
Consiliul Colegiului are următoarele competenţe:
- adoptă măsuri pentru aplicarea şi respectarea prevederilor prezentului statut, a Statutului profesiei de consilier juridic şi Regulamentelor corpului profesional de către toţi membrii Colegiului;
- aduce la îndeplinire hotărârile Consiliului UCCJR şi ale celorlalte organe de conducere centrale precum şi ale Adunării Generale a Colegiului.
- întocmeşte, modifică şi dă publicităţii Tabloul anual al consilierilor juridici, comunicându-l celor în drept, împreună cu modificările intervenite în cursul anului;
- organizează controlul deontologic profesional;
- verifică şi constată îndeplinirea condiţiilor legale ale cererilor de înscriere în Colegiu;
- avizează cererile de reducere a taxelor de înscriere în Colegiu;
- decide asupra ridicării stării de incompatibilitate;
- ia act de cererile de transfer sau de detaşare în cadrul Colegiului;
- verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute în prezentul statut, în Statutul profesiei de consilier juridic şi în Regulamentulcorpului profesional, cu privire la exercitarea activităţilor profesionale, organizează şi ţine evidenţa acestora, stabileşte şi urmăreşte încasarea taxelor şi cotizaţiilor profesionale;
- acordă avizul pentru înfiinţarea societăţilor de exerciţiu liberal al activităţilor de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică ce activează pe raya Colegiului şi soluţionează contestaţiile şi reclamaţiile privind onorariile consilierilor juridicice activează în regim de liberă practică.
- organizează cercurile de studii şi editează publicaţiile Colegiului
- organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante de consilier juridic, participă la stabilirea sarcinilor profesionale ale acestora şi sesizează comisia de disciplină cu judecarea abaterilor consilierilor juridici.
- suspendă din exercitarea activităţilor profesionale pe durata neplăţii taxelor de consilierul juridic care nu plăteşte taxele şi contribuţiile prevăzute în Regulamentele corpului profesional timp de 6 luni, dacă i s-a dat avertisment pentru neplata acestora şi nu s-a conformat,
- supune aprobării Adunării Generale cotele de contribuţie ale consilierilor juridici la bugetul Colegiului şi la bugetul UCCJR
- acceptă donaţiile şi legatele făcute Colegiului;
- aprobă statul de funcţii şi angajează personalul colegiului;
- întocmeşte proiectul de buget şi administrează patrimoniul colegiului;
r) prezintă anual adunării generale, spre aprobare, raportul său de activitate şi de gestiune
s) stabileşte remuneraţiile lunare ale decanului, prodecanului, indemnizaţiile de şedinţă a membrilor Consiliului Director al Colegiului şi a membrilor Comisiei de Cenzori, precum şi salariile personalului angajat al colegiului, cât şi cele pentru consilierii juridici coordonatori de stagiu din cadrul BIROULUI DE COORDONARE A STAGIARULUI PROFESIONAL organizat în cadrul Colegiului.
t) stabileşte fondul de premiere pentru consilierii juridici cu activitate remarcabilă în procesul de legiferare a profesiei de consilier juridic.
u) poate hotărî mutarea sediului asociaţiei.
Art.21. Consiliul Director al Colegiului lucrează legal în prezenţa a 2/3 din prezenţa membrilor săi şi ia hotărâri valabile cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Art.22. Decanul Colegiului.
Decanul Colegiului are următoarele competenţe:
- reprezintă interesele Colegiului în raporturile acestuia cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi străinătate precum şi în raporturile acestuia cu instituţiile şi autorităţile publice şi alte organizaţii profesionale;
- convoacă şi prezidează şedinţele Consiliului Colegiului;
- exercită căile de atac împotriva hotărârilor Comisiei de Disciplină şi împotriva hotărârilor Consiliului Colegiului pentru care sunt prevăzute căi de atac în Statutul profesiei de consilier juridic;
- ordonează cheltuielile Colegiului
- ia măsuri pentru conducerea Colegiului care nu sunt de competenţa Adunării Generale sau a Consiliului Colegiului.
Asociatul nemulţumit de deciziile Decanului le poate ataca la Consiliul Colegiului, iar ale acestuia la Adunarea Generală a Colegiului, iar după înfiinţarea persoanei juridice Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România la Consiliul acesteia.
Art.23. Prodecanul Colegiului.
Prodecanul este înlocuitorul de drept al Decanului.
Dacă decanul şi prodecanul sunt în imposibilitate temporară de a-şi exercita funcţiile, Consiliul Colegiului poate delega un membru din cadrul sau pentru a îndeplini parţial sau în totalitate atribuţiile Decanului.
Art.24. Secretarul General al Colegiului.
Secretarul General al Colegiului asigură supravegherea şi îndrumarea curentă a personalului angajat al colegiului şi efectuează toate actele şi operaţiunile curente necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii asociaţiei.
Secretarul General al Colegiului asigură organizarea şi funcţionarea Biroului de Coordonare a Stagiului profesional înfiinţat în cadrul colegiului.
Acesta contrasemnează toate actele emise de către Consiliul Colegiului, Decan sau Prodecan.
Secretarul General al Colegiului poate fi ales, după constituirea Colegiului, dintre membrii Colegiului, cu o vechime de minim 5 ani în activităţi juridice sau asimilate.
Art.25. Trezorierul asigură evidenţa curentă şi zilnică a încasărilor taxelor şi cotizaţiilor profesionale ale membrilor Colegiului, efectuează toate operaţiunile financiar-bancare de încasări şi plăţi în numele şi în contul Colegiului şi va fi ales după constituirea asociaţiei.
Acesta are specimen de semnătură bancară.
CAPITOLUL V
PATRIMONIUL COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA
Art.26. COLEGIUL CONSILIERILOR JURIDICI ALBA are patrimoniu şi buget propriu.
La înfiinţare patrimoniul iniţial este de 5.600.000 lei .
Categoriile de resurse patrimoniale ale asociaţiei sunt:
- contribuţiile membrilor
- cotizaţiile membrilor
- dobânzile rezultate din plasarea sumelor disponibile în condiţiile legale
- donaţii, sponsorizări legale ale veniturilor prevăzute de lege.
Colegiul va colecta sumele reprezentând contribuţiile membrilor la Uniune şi le vor depune în contul Colegiului, urmând ca prin virament bancar să se verse în contul Uniunii Colegiilor Consilierilor Juridici din România, în termenul prestabilit.
Art.27. Contribuţia ulterioară a consilierilor juridici la realizarea bugetului Colegiului este de 15 lei şi la UCCJR este de 3 lei /membru.
Art.28. categoriile de resurse patrimoniale ale asociaţiei sunt:
-contribuţiile membrilor
-cotizaţiile membrilor
-dobânzile rezultate din plasarea sumelor disponibile în condiţiile legale
-donaţii, sponsorizări, legal, de la persoane fizice, juridice din ţară sau străinătate
-venituri prevăzute de lege.
Art.29. Sursele financiare ale Colegiului vor fi folosite exclusiv pentru desfăşurarea obiectivului de activitate şi atingerea scopului Colegiului şi a UCCJR, pentru cheltuieli de funcţionare, chirii, acoperirea cheltuielilor pentru realizarea bazei tehnico-materială de specialitate, pentru cheltuieli cu abonamente la publicaţii de specialitate, pentru editarea şi tipărirea publicaţiilor de specialitate în colaborare şi sub egida Uniunii Juriştilor din România, cât şi pentru plata remuneraţiilor organelor de conducere, a coordonatorilor de stagiu şi a personalului administrativ angajat şi pentru fondurile de premiere.
CAPITOLUL VI
EXERCITAREA PROFESIEI DE CONSILIER JURIDIC ÎN CADRUL COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA
Art. 30. Organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic în cadrul Colegiului Consilierilor juridici Alba se realizează în baza temeiului Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic şi conform Statutului profesiei de consilier juridic adoptat de Congresul Colegiilor Juridice din România.
Art. 31. În toate situaţile de exercitare a profesiei în cadrul asociaţiei profesionale COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA, Consiliul Colegiului va emite decizie de primire în profesie şi înscriere în tabloul Colegiului Alba, urmând a preda consilierului juridic Cartea de identitate de consilier juridic emisă de UCCJR.
Art. 32. Încetarea şi suspendarea calităţii de consilier juridic cât şi aplicarea sancţiunilor disciplinare a celor în cauză vaavea loc în situaţile stabilite de prezentul statut , Statutul UCCJR şi Statutul profesiei de consilier juridic.
CAPITOLUL VII
COMISIA DE CENZORI ŞI COMISIA DE DISCIPLINĂ A COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA
Art.33. Comisia de cenzori a asociaţiei profesionale Colegiul Consilierilor Juridici Alba se va compune din 5 membrii( din care unul contabil autorizat sau expert contabil sau auditor financiar) aleşi de către Adunarea Generală şi are obligaţia verificării trimestriale a activităţilor economico- financiare ale asociaţiei şi dispunerii măsurilor necesare bunei administrări a patrimoniului asociaţiei.
a). Controlul gestiunii Asociaţiei va fi efectuat de către 5 cenzori aleşi de către adunarea generală.
b). Comisia de cenzori este formată din următorii jurişti:
TAMAS SZORA ATILA ,cetatean roman nascut la data de 17 mai 1960,in localitatea Galautas,judetul Harghita ,cu domiciliul in Municipiul Alba-Iulia str. Ionel Pop nr.24.Judet Alba,posesor al C.I.seria 082111,eliberat de Politia Alba ,la data de 21 august 2001 ,avand C.N.P. 1600517011117-Auditor financiar si expert contabil.
VANCEA PAVEL, cetăţean român, născut la data de 23 ianuarie 1938, în localitatea Rona de Jos, jud. Maramureş, cu domiciliul în municipiul Alba Iulia, str. Zorilor, nr. 1, bl. 280, ap. 138, jud. Alba, posesor a B.I, seria D.E, nr. 700001, eliberat de Pol. Alba Iulia, la data de 23 ianuarie 1988, având CNP 1380123011113.
NICULA VIOREL, cetăţean român, născut la data de 17 aprilie 1949, în localitatea Galati, jud. Alba, cu domiciliul în municipiul Alba Iulia, str. Toporasilor, nr. 31, jud. Alba, posesor al C.I, seria A.X, nr. 340482, eliberat de Pol. Alba, la data de 21 octombrie 2008, având CNP 1490417011106.
Art.34. Comisia de cenzori funcţionează în baza prezentului statut şi a regulamentului ce va fi adoptat de Consiliul UCCJR.
Art.35. Comisia de disciplină a asociaţiei profesionale Colegiul Consilierilor Juridici Alba se va compune din 5 membrii aleşi de către adunarea generală, dintre consilierii juridici cu o activitate de peste 10 ani.
Comisia de disciplină se compune din :
- Preşedinte-IORDACHE NICOLAE, cetăţean român, născut la data de 27 mai 1949, în localitatea Corbu, com. Catina, jud. Buzău, cu domiciliul în municipiul Alba Iulia, str. Gh. Doja, nr. 6, jud. Alba, posesor al C.I, seria A.X, nr. 131696, eliberat de Pol. Alba Iulia, la data de 25 noiembrie 2002, având CNP 1490527011105.
- CRACIUNEAN FLORICA, cetăţean român, născută la data de 26 august 1963, în localitatea Crucea, jud. Constanţa, cu domiciliul în localitatea Bărăbanţ, str. Petreşti, nr. 24, jud Alba, posesor al C.I, seria A.X, nr. 320125, eliberat de Pol. Alba Iulia, la data de 14 martie 2008, având CNP 2630826011117.
- DRAGOI VASILE, cetăţean român, născut la data de 02 decembrie 1952, în localitatea Ohaba, jud.Alba, cu domiciliul în municipiul Sebeş, str. Sibiului, nr. 20, jud. Alba, posesor a C.I, seria A.X, nr. 455565, eliberat de Pol. Sebeş, la data de 04 noiembrie 2009, având CNP 1521202621000.
Art.36. Comisia de disciplină anchetează abaterile disciplinare săvârşite de membrii asociaţiei şi dispune sancţiunile disciplinare conform prezentului statut şi a Regulamentului ce va fi adoptat de Consiliul UCCJR.
Art.37. Comisia de disciplină funcţionează în baza prezentului statut şi a regulamentului ce va fi adoptat de Consiliul U.C.C.J.R..
CAPITOLUL VIII
DIZOLVAREA, LICHIDAREA ŞI DISTRIBUIREA PATRIMONIULUI COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA
Art.38. Dizolvarea înseamnă desfiinţarea Colegiului şi poate avea loc prin trei modalităţi juridice:
a) de plin drept;
b) prin hotărâre judecătorească, sau după caz prin hotărârea adunării generale a asociaţiei.
Art.39. Dizolvarea de plin drept are loc în următoarele situaţii:
a)scăderea numărului membrilor sub minimum cerut de lege;
b)când asociaţia, din cauza de insolvabilitate, nu-şi mai poate continua activitatea, fiind nevoită să se lichideze.
Art.40. Dizolvarea prin hotărâre judecătorească poate avea loc în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare.
Art.41. Dizolvarea prin voinţa membrilor Colegiului se produce când hotărârea este luată cu o majoritatea de 2/3 din numărul voturilor membrilor fondatori.
Art.42. După dizolvare, asociaţia profesională intră în lichidare. Aceasta se va face de către lichidatori numiţi de Consiliul colegiului sau de către 2/3 din membrii asociaţiei, după caz.
Lichidatorii vor respecta procedura de lichidare prevăzută de legea română pentru persoanele juridice non-profit şi în urma inventarului încheierii tuturor registrelor şi a bilanţului de lichidare, vor distribui patrimoniul conform prevederilor legale în vigoare.
CAPITOLUL IX
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Art.43. Statutul COLEGIULUI CONSILIERILOR JURIDICI ALBA a fost modificat în Adunarea generală din data de 04.02.2009 prin schimbarea Decanului şi a membrilor Comisiei de Cenzori şi Comisiei de disciplină.
Art.44. Se împuterniceşte d-ul BOLEA MARIUS – VIRGIL pentru îndeplinirea demersurilor de autentificare la notar a Proces verbal precum şi a prezentului Statut al Asociaţiei Colegiului Consilierilor Juridici Alba în vederea înscrierii modificărilor acestuia în registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Alba Iulia.
Art.44. Din prezentul statut face parte integrantă PROCESUL VERBAL AL ADUNĂRII GENERALE din data de 04.02. 2009 încheiat la Sala de Conferinţe a Hotelului “Transilvania” din Alba Iulia. .
DECAN,
CHEBUŢIU MARIA ÎMPUTERNICIT,
BOLEA MARIUS - VIRGIL |